Cum ești la început de iulie? Poate mailul meu te găsește pe o plajă sau pe o cărare umbrită sau poate fix pe canapeaua din sufragerie, în timp ce-ți bei cafeaua. Oriunde ai fi, sper că ți-e bine.
Eu am deschis mailul ăsta acum câteva zile cu gândul să ți-l trimit joi, că mi-ai pus eu așa, ca ancoră, să scriu joia, din două în două săptămâni. De ce joi? Că-mi place tare cum sună cuvântul ăsta și seamănă cu joy :) Și-mi place și cum îmi iese scris de mână:
Voiam să-ți scriu ceva ușor, ca de vară, care să-ți pice bine oriunde ești, dar m-am tot oprit din scris că-mi venea în minte imaginea aia când mai intră un mail și fie îl ștergi, fie nu-l deschizi, că pur și simplu nu mai intră.
Azi noapte a plouat iar, abundent. M-am trezit să închid geamul și nu vedeam blocul din față de perdeaua de apă care pica zgomotos. Dimineață când m-am trezit am auzit păsările, am simțit miros de vară răcoroasă, iar în corp am simțit ușurare. Ca și cum ploaia aia a spălat dincolo de asfalturi și a făcut loc unei zile respirabile.
La mine sunt zilele alea în care nu mai am nici loc și nici răbdare pentru scris și introspecție și orice întrebare care m-ar pune față în față cu mine sună a task. Ce simt? De ce am reacționat așa? Ce am nevoie de fapt? Care e lecția? Ce mi-am zis în zilele astea a fost că nu musai orice e o lecție și am văzut că mi-e mai bine doar să observ reacția, fără să caut un răspuns pentru ce buton mi-a fost de fapt apăsat.
Dacă și tu ai zile ca astea, îți las un exercițiu. Dacă nu ți-e de folos, poate știi pe cineva cui i-ar prinde bine și poți să-l dai mai departe:
Timp de 5 zile, în fiecare dimineață, înainte să faci orice altceva, notezi cinci lucruri într-un un carnețel [poate chiar carnetul de idei, dacă ai unul]:
Primul lucru pe care-l vezi când deschizi ochii
Primul sunet pe care-l auzi
Primul miros pe care-l simți
Prima senzație din corp
Primul gând care-ți vine în minte
Nu căuta interpretări sau mesaje ascunse, doar stai câteva minute cu senzațiile care apar, ca atunci când savurezi o înghețată cu arome noi. Doar scrii și simți și apoi savurezi.
E un exercițiu fără promisiune de transformare magică, descâlcire de încâlceli sau revelații. Ia-l ca pe un prim pas în antrenarea unui fel de a începe ziua fără să aștepți să fie wow. Vezi cum e și să constați că primul gând nu a fost unul profund, ci unul de genul pfuai, am uitat să cumpăr pâine și că prima senzație din corp a fost o tensiune în umeri de care nici nu știai.
Și în 5 zile faci, practic, o mică documentare despre ce e în jur, spre ce ai antenele deschise și care poate va lua și din presiunea asta a atenției permanente către a înțelege de ce simți cum simți, de ce reacționezi cum reacționezi.
Și poate că după 5 zile nu vei fi ajuns la nicio concluzie nouă despre tine, dar vei avea 5 dimineți în care ai fost martor/ă, nu protagonist/ă.
Uneori, când nu mai ai resurse pentru tine nu e suficient să te odihnești ca să revii mai puternic/ă. Nici nu știu care e soluția, că diferă de la om la om, dar poți să încerci să renunți la pretenția că trebuie să faci ceva cu tine? Poți încerca să stai pur și simplu în curiozitate și să observi cum se mișcă lucrurile în jurul tău și în tine?
Așa că uite propunerea mea: încearcă exercițiul 5 zile, cu un carnet și multă curiozitate.
Și după cele 5 zile, dacă simți, dă-mi un reply și spune-mi cum ești tu în momentul ăla. Cum ți-a fost să observi. Ce simți că ai face, poate de mult timp, dar nu știi cum. Sau nu știi de unde să începi. Sau nu crezi că e momentul.
Eu citesc și revin.
Cu drag și pe curând,
Erika
