două puncte

Primești periodic doza ta de inspirație de la plan.clar. Te ghidez să [re]descoperi ce e important pentru tine aici și acum și cum să-i faci loc în viața ta 🟡 Peste 1300 de cititori

Mar 12 • 3 min read

Planul este un reper, nu o hartă fixă


„Gândirea nu va depăși frica, dar acțiunea o va face.”

W. Clement Stone

Acum două săptămâni te-am invitat la un mic experiment: să-ți iei 5 minute de liniște și apoi să-mi spui cum ți-a fost. Rezultatele, deși vin de la un grup mic de oameni, dau o imagine interesantă despre relația noastră cu timpul.

Dintre cei care au răspuns, jumătate au simțit că timpul a zburat. Cinci minute s-au transformat, în percepția lor, în doar două. Un sfert au simțit timpul exact, iar restul au mărturisit că nu au putut sta nici măcar acele câteva minute în liniște.

Procentele astea ne spun că mintea noastră fuge de gol, de pauze, de liniște. Pentru jumătate dintre noi, creierul a umplut imediat tăcerea cu un șir de gânduri și imagini, atât de intens încât ceasul a rămas în urmă. Pentru ceilalți, absența unei sarcini a creat un disconfort prea mare.

Fix fuga asta de spațiul gol ne împinge spre planificarea excesivă. Planificăm fiecare detaliu nu pentru că drumul este greu, ci poate pentru că ne este teamă de incertitudinea dintre pași. Creionăm planuri complexe și strategii perfecte ca să acoperim teama că s-ar putea să nu știm ce avem de făcut într-o zi de marți, la ora 10.

Dar planul e doar un reper. Poți să ai cel mai detaliat traseu din lume și totuși să rămâi pe loc, epuizat doar de efortul vizualizării. Detaliile inutile ne sufocă entuziasmul și ne fac să ne pierdem în cum și să uităm de ce și, mai ales, de de ce.


Pe 6 martie scriam în jurnal că doar dacă voi face în fiecare zi câte un lucru voi reuși să transform chestia importantă pentru mine anul ăsta în prioritate. Apoi m-am uitat să văd câte zile din an mai sunt și mi-a plăcut să descopăr că eram în ziua 65 și mai erau fix 300 de zile din 2026. Așa că mi-am propus să fac din ele 300 de pași către prioritatea mea. Am încercat în trecut cu strategii și mereu m-am pierdut pe parcurs. Acum fac mai simplu: un lucru pe zi, până la final de an. Un singur lucru pentru acel ceva important pentru mine. Nu zece, nu o listă infinită care să mă sperie dimineața. Doar unul.

Am început pe 7 martie și ieri mi-am dat seama că mi-ar fi mai bine dacă aș face asta împreună cu cineva, așa că am lansat o invitație în stories, pe instagram

și am realizat că nu sunt singură în această nevoie de simplitate.

Patru oameni s-au alăturat, așa că am făcut un grup de whatsapp și i-am zis 1 pe zi. Va fi silențios și susținător. Nicidecum un spațiu pentru performanță, ci un loc pentru cei care vor să transforme zilele rămase din an în pași reali.

Dacă simți că te-ai pierdut în planuri și vrei să ni te alături, ești binevenit/ă. Fără taxă de participare, doar asumare personală și respectarea unor mici reguli, ca să păstrăm atmosfera prietenoasă. Răspunde-mi la mail și-ți trimit link-ul de acces.

Atât pentru azi.

Ai grijă de tine,

Erika


ERIKA POPLICEANU

plan.clar I instagram I linkedin

Când ai nevoie de sprijin pentru claritate și acțiune, te pot ajuta prin:

Sesiuni 1:1 pentru clarificare și decizie în care lucrez cu tine:

  • vezi clar ce e, de fapt, în spatele blocajului;
  • afli ce ține de tine și ce nu;
  • iei decizii din puterea ta personală, nu din confuzie.

Experiențe de grup

  • R E S P I R O > Întâlniri lunare offline pentru prezență și reconectare.
  • FOCUS > Program online pentru structură și direcție.

Și dacă nu știi ce să alegi, există și primul PAS, o discuție gratuită de 30 de minute, ca să aflăm împreună.


Bucureștii Noi 136, București, Sector 1 012366
Unsubscribe · Preferences


Primești periodic doza ta de inspirație de la plan.clar. Te ghidez să [re]descoperi ce e important pentru tine aici și acum și cum să-i faci loc în viața ta 🟡 Peste 1300 de cititori


Read next ...